O vară din buzunarul sufletului



O vară din buzunarul sufletului



Vara asta eu şi Jumătatea mea am împlinit 7 ani de când suntem un întreg. Decretând că este vara noastră, ne-am cam făcut de cap până acum şi încă nu am terminat. O parte din vacanţă am petrecut-o în Balcic şi Albena Bulgaria. De altfel în Balcic am mai fost şi aş merge oricând, deorece simt că aparţin acelor locuri, iar sufletul fremătându-mi mereu de nelinişti, doar de el ştiute, se linişteşte când ajung acolo unde cerul noaptea este de un albastru intens spre negru, iar stelele lasă impresia că pot fi atinse cu mâna, atât de aproape par să fie privitorului.
Am vizitat pentru prima dată Grădina Botanică şi am fost nu doar impresionată de cele 3000 de specii de plante, unele dintre ele rare, precum şi de colecţia de circa 250 de cactuşi; de perimetrul care are darul de a transporta privitorul înapoi în timp către civilizaţia cretană cu celebrul său labirint cretan; de aleile pavate cu piatră adusă chiar din Maroc, pentru a putea fi construită o zonă a parcului care să imite celebra Gradină a lui Allah”, ci şi mândră că toate acestea şi încă multe altele au fost realizate datorită Reginei Maria.



Vizitând pentru prima dată Balcicul Regina Maria a spus despre acesta:
...am avut ca o simţire că locul acesta ori mă aşteptase pe mine, ori că eu trăisem totdeauna în aşteptarea lui (...). Făceam parte din loc şi locul făcea parte din mine.”

 La rândul meu, vizitând pentru prima dată Balcicul, în 2008, scriam:
” Nu credeam că frumosul poate să doară! (...) Acum am aflat că sunt momente în viaţă când sufletul simte că urmează a se împlini în locuri pe unde paşii nu au fost nicicând (...) Nu aveam nicio explicaţie logică, dar sunt momente când logica nu are ce căuta acolo unde există sufletul. Când am început a coborî spre mare, când i-am dat voie sufletului să existe dincolo de atemporalitate, plutind deasupra, prelingându-se sub felurite forme, pe fiecare piatră, pe fiecare pom, pătrunzând în tainice unghere, pentru ca apoi să se înalţe într-un dans beatific din care a coborât doar pentru a se împlini cu marea, am simţit că o mai făcuse de multe ori, doar eu lipsisem. Nu şi ieri! Ieri am fost în tot şi în toate, am fost parte a unui tot ce este Balcic. (...) Mi-am lăsat sufletul să-mi poarte paşii în locuri pe care nu le ştiam a exista şi cu fiecare pas pe care-l făceam cu milă şi recunoştinţă, faţă de ceea ce-mi descoperea Balcicul, simţeam cum fiinţa mea renaşte. Clădiri pe care timpul lăsase o dată – 1925 – mă făceau să-mi doresc să pot să le adun în palma mea pentru a le putea mângâia cu duioşie, a le asculta şoaptele pline de taine, a le mulţumi, plină de umilinţă,  că au dorit a mă face părtaţă la ceva mareţ şi unic, ceva ce întorcea spatele progresului. Verdele a cărui îmbrăţişare mă durea, cu fiecare pas făcut, era viaţa ce nu avea vârstă. Magia Muntelui Alb, în vârful căruia domnea crucea, simbol al veşniciei, m-a copleşit simţindu-mi privirea încărcată de durere(...)”.

S-ar părea că Balcicul are darul de a-l face pe călătorul care-i trece pragul să simtă că face parte din el. Că el, Balcicul, se află acolo doar spre împlinirea sufletului călătorului, doar pentru a-l reda pe acesta sieşi.


În Albena am descoperit plaja cu nisipul ei fin şi auriu, având darul să te facă să te simţi ca atunci când erai copil şi-ţi petreceai mare parte din timp făcând castele sau să te tăvăleşti pur şi simpul prin el. Am luat prânzul la una dintre terasele-club aflate pe plajă şi pot spune că am fost nu doar plăcut surprinsă de modul în care au ales să-mi servească frigăruia cu cartofi prajiţi, ci chiar şocată. Jumătatea mea comandase creveţi, aşa că până să-mi aducă frigăruia pe care eu mi-am ales-o ca prânz, terminase deja de mâncat. Când ne întrebam dacă mai vin cu prânzul meu, hop... întorc capul şi văd că ospătara se îndrepta spre mine cu un suport din lemn, modelat sub formă de vioară, care avea înfipt la capete doua elemente în formă de V, iar acestea susţineau o spadă pe care erau înfipte bucăţi mari de piept de pui, întrerupte pe alocuri de roşii, ardei gras verde şi ceapă. Sub frigăruie, pe suport, se afla o farfurie goală pe care se putea servi frigăruia şi de asemeni un platou oval pe care se aflau cartofi prajiţi, alungiţi, având o grosime de 1,5 cm, roşii şi castraveţi feliaţi. După momentul de stupefacţie, trăit atât de mine cât şi de Jumătatea mea, am trecut la degustare şi pot spune sincer că nu am mâncat o frigăruie mai delicioasă ca aceea. Desigur că nu am putut să mănânc nici pe jumătate din ce mi-au servit, aşa că am pasat prânzul Jumătăţii mele, care deşi este mare gurmand şi mănâncă în general mai mult decât mine, culmea, nu a reuşit să termine frigăruia şi au mai rămas două bucăţi de piept de pui înfipte în spadă.
Ce mai… ne-am făcut de cap şi nu alta şi nu doar în prima parte a vacanţei, ci şi în cea de-a doua, cea din România.


În Romanica noastră am ales să ieşim la terase în Mamaia sau la restaurante cu terasă în Constanţa; am luat prânzul sau am cinat la "Insula" în Neptun şi câte şi mai câte alte năstruşnicii.
Pentru cei care doresc să-şi petreacă o seară împreună, departe de zgomotul cotidian, refugiindu-se într-o oază de linişte, aproape de natură, recomand cu sufletul deschis şi mâna pe inimă restaurantul INSULA din Neptun.
Vă veţi simţi măcar pentru o vreme ca în jungla amazoniană datorită vegetaţiei luxuriante şi nu numai. 


Restaurantul este partajat în spaţii în care poţi lua masa împreună cu iubitul, familia sau cu prietenii, la adăpost de orice privire indiscretă. De asemeni mai are şi două pontoane, unde eşti realmente servit pe apa. Şi să nu uit de cele câteva căsute suspendate în pomi, unde am luat de câteva ori prânzul sau cina, având impresia că sunt un mic Robin Hood, datorită posibilităţii de a privi lacul care înconjoară Insula de jur împrejur şi pe a cărui apă se lăfăiesc nuferi albi şi roz.
Desigur că am o recomandare şi pentru cei care iubesc viaţa tumultuoasă sau bucatele ca la mama acasa. Da, în Mamaia, în spate la Club Bellagio, se află terasa LA MAMA, unde într-un decor rustic poţi servi o porţie de papanaşi cu dulceaţă şi smântână sau clătite cu îngheţată de te lingi pe degete şi spui: “ Chelner, încă una şi mă duc!”
Poţi mânca o pizza LA BALANSOARE,  dându-te de-a dreptul în balansoar în timp ce savurezi fiecare felie acompaniată de o muzică în surdină, reuşind să arunci şi o privire spre Promenada Mamaia, în cazul în care te-ai aşezat la o masă care dă catre aceasta sau poţi să te muţi două terase mai încolo, la ANDREEA, pentru a savura delicioasele bucate pregătite special pentru gurmanzi.
Şi dacă ai vreo sâmbătă în care vrei să te relaxezi, ascultând o muzică bună, savurând un espresso şi degustând un gin cu apă tonică, la un preţ rezonabil, atunci e musai să treci pe la WHITE CAFÉ!
Te-am plictisit cu deplasările mele şi vrei să ieşi la o terasă în oraş_?
Păi, ce mai stai?! Hai la TAVERNA GRECEASCĂ!
Situată în Piaţa Ovidiu, în locaţia fostului Restaurant Venezia, Taverna te îmbie să-i treci pragul pentru a te putea bucura în linişte de o seară cu muzică grecească, mâncăruri cu specific şi nu numai. Un personal amabil, cu o servire promptă, te face să-ţi doreşti să revii pentru a servi un profiterol delicios.
Aşa ne-am făcut noi, eu şi Jumătatea mea, de cap până acum.
Am petrecut o vară din buzunarul sufletului sau pe sufletul nostru şi doresc tuturor să aibă parte de cât mai multe astfel de momente care au darul de a ne reda pe noi nouă înşine, dar şi de a consolida relaţia.
La cât mai multe astfel de veri!

un articol realizat de
Rita DRUMEŞ

 

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

AdNow

loading...