Pagina de iubire - NonConformista
HELLO

Pagina de iubire


Scrisoare catre...

by Rita Drumes


Iubi, am ales acest mod de a comunica pentru ca dincolo de toate mijloacele ultramoderne epistola ramane un mod de comunicare mai apropiat sufletului.
Poate ca vei fi nedumerit de alegerea facuta, dar stiu ca orice as face tu ma vei sustine, ma vei respecta si ma vei aprecia.Stiu ca mereu ma vei intelege.
Cand am probleme in solutionarea unui contract, acasa, sau pur si simplu probleme inerente acestei vieti, stiu ca pot conta pe ajutorul tau.
Te-am simtit de atatea ori parte a vietii mele, a sufletului meu, incat uneori nu-mi este clar daca tu esti eu sau eu sunt tu.
Am plans de atatea ori de cand ai intrat in viata mea, iar tu mi-ai sters mereu lacrimile si luandu-ma in brate mi-ai soptit cat de mult te dor lacrimile mele.
Am ras de atatea ori de cand esti in viata mea incat credeam ca ma voi descompune, cateodata lacrimile prelingandu-mi-se pe fata, dar erau de fericire.Am zburat pana la cer si ti-am oferit in dar Luna, patroana zodiei mele, pentru a-ti patrona si tie viata, iar tu mi-ai adus raze de soare in privire, pentru a-mi lumina sufletul, care era inchis demult intr-o fortoreata.
Si sufletu-mi atat de tabacit de ale vietii valuri, precum pielea marinarilor trecuti prin furtuni, sufletu-mi ce vegeta, precum al unui muribund in agonie, incet-incet a inceput sa tresalte, sa zvacneasca, sa-si doreasca sa iasa afara, pentru a-si trai ultimii timpi in soare.
Temator la inceput, apoi din ce in ce mai increzator, spunandu-si  ca are dreptul sa ravneasca a ramane in lumina.
M-am intrebat de ce atata fericire.De ce acest cadou oferit de divinitate, tocmai atunci, cand pana si speranta-mi murise?
Cand nu ma mai consideram femeie?
Eram doar mama si sotie, femeie de cariera si buna gospodina.
Viata mondena nu exista.
Nu pentru ca as fi fost salbaticiunea din padure, ci pentru ca ostracizarea-mi fusese impusa de cel pentru care traiam, Sufletul meu.Prin tot ce-mi facuse ma determinase, de multe ori, sa consider moartea o binecuvantare.
Atunci de ce divinitatea in viata mea te adusese?!?
Era o iubire imposibila.
Si m-am luptat cu mine, cu principiile mele de-o viata adunate si in fiinta mea sapate.
Ba chiar, crestina fiind, cu gandul la Satan m-am dus, poate nu era decat o gluma de a sa.
Poate, la fel ca Iov, fusesem lasata in "grija" pentru a-mi incerca credinta.
De cand ma stiu in viata mea a fost mereu pustiu.
Ti-am povestit cat am suferit, cate am patimit.
Te-am intrebat pe tine, cel care priveai din afara, de ce atatea incercari.
Care este menirea mea? De-i adevarat ca omul este nascut din pacat? Si cat de real este ca fiecare viata are rolul sau?
Mi-ai spus sa las trecutul sa doarma, fiecare reintoarcere catre el fiind asemanatoare cu o descompunere.
Sa nu uit niciodata ca omul este rodul contopirii a doua pasiuni scaldate intr-o singura iubire.
Ca fiecare viata are rolul ei micut in marele univers.
Si ca era posibil ca eu sa cred ca rolul meu este unul insignifiant, dar sa-mi amintesc ca prin tot ce facusem, prin felul cum traisem, modelasem oamenii din jurul meu.
Sadisem un zambet, o incurajare, in suflete roase de incertitudini, in suflete greu incercate, gata de a-si incheia socotelile cu viata.
Eram deschizator de drumuri, invatandu-i pe oameni alfabetul iubirii de oameni.
Nici astazi, dupa atata timp, de cand ai intrat in viata mea, nu stiu ce curs as fi avut de viata-mi m-ar fi curs.
Insa am ales sa o impart cu tine, sa o infruntam impreuna, indiferent de ne va fi rau sau bine.
Sunt tematoare uneori, dar tu ma mangai, ma alini cu cate un cuvant blajin si-mi dai mereul curajul de-a privi cu incredere inainte.
Ce pot oare sa-mi mai doresc?!?
Sa imbatranesc frumos, cu tine viata sa-mi impart, cu tot ce ne va fi dat.
Multumesc ca ai intrat in viata mea!
Ca pentru mine te-ai luptat cu mine si cu scara mea de valori!
Ca ma iubesti si ma sustii!
Multumesc ca existi, ca ma faci sa simt ca si eu exist!
Sa-mi traiesti, Iubitul meu!
Sa-ti traiesc, Sufletul meu!

Rita Drumes
Constanta – pe malul marii

heloo

CONVERSATION

0 comentarii: