Domn’ Gabriel mă vrea, chiar dacă am juma de veac
Mă oprește ieri după-amiază un
vecin de cartier(un om respectuos, dar cam simpluț în gândire) și îmi spune
că am un curtezan la restaurantul de vizavi de casa mea. Ceva-ceva
observase și consortul acum un timp, când mi-l arătase pe
unul, spunându-mi: ”uită-te la ăla, mai are puțin și-i curg balele după tine!” Bineînțeles că m-a amuzat remarca lui și am tratat-o ca pe o glumă. Dar când mi-a atras atenția asupra “subiectului cu
bale” și vecinul, spunându-mi că respectivul, cu
nume de sfânt, Gabriel, mă apreciază, ba chiar mă iubește și mă vrea, m-a pufnit un râs nebun. Să
ne înțelegem, mai am puțin și împlinesc juma de veac; mă lupt cu premenopauza, fapt pentru
care mă irit repede și nu pe piele, ci pe
creier. Sunt o tipă obișnuită, nu sparg retina
nimănui și nu cred că cineva poate să fie capabil de
gesturi nebunești doar pentru că i s-a pus pata pe mine.
Și totuși, se pare că păcătosului cu nume de sfânt i s-au aprins rău beculețele de semnalizare după mine de-l vede toată lumea. Mai puțin eu, fiind o țâr “mioapă” din cauza fidelității față de consort. Stăpânindu-mi cu greu râsul, mi-am întrebat vecinul pe un ton conspirativ: “Și spui că mă vrea? La care acesta, mi-a răspuns pe același ton conspirativ: “Da! Ce nu înțelegeți? Vă iubește și vă vrea. Ce-i așa greu de priceput, doamnă?” Până la un punct îmi era chiar ușor să înțeleg că am plăcut unui tip, dar că, hodoronc-tronc, acel tip mă vroia, îmi dădea cu virgulă. Stăpânindu-mi cu greu râsul, l-am întrebat: ” Dar ce sunt eu, o ciocolată? Sau te pomenești că mă vrea ca pe un trofeu?” Apoi, mai mult pentru mine: ”O fi și ăsta vreo copie a lui Casanova, mai știi!” “Copia cui, doamnă?“
I-aș fi răspuns că a unui aventurier, dar nu eram sigură dacă nu avea să mă întrebe ce-i ăla, cu ce se mănâncă. Așa că, i-am răspuns că nu are importanță. La care el mi-a spus: ”Nu, doamnă! Domn’ Gabriel nu umblă din femeie în femeie. Vă vrea pe dumneavoastră pentru că vă iubește și vă apreciază.“ Scena era de un caragialesc fără margini. Nu doar că păctosul cu nume de sfânt mă vroia, dar mai era și domn. Ce-i adevărat, are ceva al lui, care poate să-l treacă drept domn în ochii unora. Mi-am luat la revedere de la vecinul buclucaș, spunându-i că dacă domn’ Gabriel este un Domn își va vedea de drumul lui și nu va mai da semnale la derută. Dincolo de comicul situației, trebuie să recunosc că mi-a făcut plăcere să văd că încă mai sucesc minți, deși nu-mi mai propun demult asta.
Rita Drumeș
#50deani; #dorinta; #femeiala50deani; #jumatatedeveac; #ritadrumes; #seductie;
0 comentarii
Scrie un comentariu!