Iubirea nu implică suferinţă
Dragul meu M, Emil Cioran credea că a iubi înseamnă
să suferi şi cum cei mai mulţi oameni fug de suferinţă, rămân puţini cei care
ştiu să iubească. De ce sunt puţini cei care ştiu să iubească? te întreb.
Zâmbeşti, considerându-mă o copilă naivă care încearcă să găsească o raţiune în
actul iubirii, care pune întrebări infantile. Dacă copilăria înseamnă să ai o
gândire necenzurată, să fii spontan, să visezi, atunci accept că sunt o dulce
şi naivă copilă.
Ştii de ce sunt puţini cei care ştiu să iubească?
Pentru că nu mai există răbdare. Se ard prea repede anumite etape. Nu mai
există preludiul iubirii(nu, nu cel al actului sexual, deşi au ceva
puncte comune), acea perioadă în care cei doi parteneri caută să se
descopere unul pe celălalt, să-şi adulmece unul altuia mirosul, să-şi citească
sufletul privindu-se în ochi, să-şi versifice iubirea, să dialogheze prin
şoapte întretăiate de acel fior interior, acel fior care duce la spasmul din
stomac pe care-l asociem cu fluturii. Fiindcă nu mai există răbdare pentru a se cunoaşte în
profunzimea fiinţei lor, după o vreme, după ce şi-au ars pasiunea, apare
suferinţa.
Doar cei care şi-au dorit cu adevărat ca relaţia lor
să fie unică, să transceadă peste timp, care au avut timp să se cunoască aşa
cum sunt şi nu cum şi-ar dori să fie, doar aceia au fost scutiţi de suferinţa
iubirii, doar aceia şi-au trăit fericiţi iubirea, doar aceia au iubit cu
adevărat.
Până la urmă, „asta-i singura fericire în viaţă: să iubeşti şi să fii iubit”, spunea
“prietena” mea, George Sand. Iar acolo unde există iubire adevărată nu poate
exista suferinţă. Nu crezi?
cu sinceritate R
din “ Scrisori către
M “ de Rita Drumeș
Și tu
poți scrie pe NonConformista!
0 comentarii
Scrie un comentariu!