Lecțiile de stil ale lui Coco Chanel – mereu de actualitate - NonConformista

Lecțiile de stil ale lui Coco Chanel – mereu de actualitate

1.  ”LUXUL TREBUIE SĂ FIE CONFORTABIL, ALTFEL NU E LUX.”

Mai presus de estetic se află funcţionalitatea pieselor pe care le porţi. Degeaba deţii o rochie nepreţuită financiar dacă aceasta te va împiedica să te simţi în largul tău atunci când o porţi. Croiala hainelor dar şi stilul lor trebuie să fie pe placul tău; nu orice este nou şi scump este şi funcţional!
Coco Chanel este primul designer care o promovat portul pantalonilor în rândul femeilor şi i-a introdus şi în colecţiile sale oferindu-le femeilor unul dintre cele mai importante daruri: liberate de mişcare. Tot în acest scop funcţional a fost creată şi poşeta matlasată cu lanţ pe umăr, pentru ca posesoarele sale să aibă mâinile libere.

2. ”ESTE DEZGUSTĂTOR SĂ MERGI CU CÂTEVA MILIOANE ATÂRNATE DE GÂT DOAR PENTRU CĂ EŞTI BOGAT.”
Coco Chanel obişnuia să poarte bijuterii veritabile, perle naturale şi pietre preţioase, împreună cu cele din materiale semi-preţioase, chiar dacă şi-ar fi permis lejer să poarte cele mai scumpe bijuterii. O femeie valorează mai mult decât preţul hainelor şi accesoriilor sale şi o femeie impresionează mai mult atunci când face combinaţii originale decât atunci când copiază cele mai noi trenduri.

3. ”SIMPLITATEA ESTE CHEIA ELEGANŢEI.”

Una dintre cele mai preţioase moşteniri de la cel mai revoluţionar designer al lumii moderne, Coco Chanel, este ”Little Black Dress”. Orice femeie trebuie să aibă în garderobă OBLIGATORIU o rochie simplă neagră, care poate fi purtată la orice oră din zi, în orice zi a săptămânii fără probleme. În funcţie de accesoriile pe care le asortezi vei crea ţinuta ideală pentru orice eveniment!

4. ”MODA SE SCHIMBĂ DAR STILUL RĂMÂNE.”

Creaţiile lui Coco Chanel sunt atemporale: LBD, jacheta universală, poşeta matlasată, sticluţa şi parfumul Chanel nr. 5, look-ul masculin, etc. Designerul susţine mai presus de modă, care se schimbă, conturarea unui stil personal. Acesta îţi garantează un look impecabil la orice vârstă şi o semnătură de succes a unei femei.

5. ”CEL MAI CURAJOS ACT ESTE SĂ GÂNDEŞTI PENTRU TINE ÎNSĂŢI. ŞI SĂ SE VADĂ.”

Ce ar fi fost dacă designerul Coco Chanel ar fi creat haine în spiritul vremii, dacă s-ar fi conformat în loc să inoveze? Oare cât timp ar fi durat ca femeile să facă tranziţia de la fustă la pantalon şi de la estetic la funcţionalitate? Urmând exemplul lui Coco, îndrăzneşte să ieşi în evidenţă prin felul tău de a fi, nu prin conformism!
Care dintre cele 5 reguli de stil moştenite de la Coco Chanel simţi că te reprezintă cel mai bine pe tine? Designerul spunea, de asemenea, ”dacă te-ai născut fără aripi, nu face nimic să le opreşti creşterea”!

Și tu poți scrie pe NonConformista! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe: only4foryou1@gmail.com !


Sigur O Sa Iti Placa

0 comentarii

Scrie un comentariu!





script

non