Iartă-mă!
Iartă-mă!
by Rita Drumeş
Iartă-mă că
am zâmbit,
Când palma ta
mă lovea!
Era doar un
rictus amar,
Care-mi masca
durerea.
Iartă-mă dacă
nu am râs,
Când sufletul
în mine plângea
Şi inima rănită,
în genunchi,
Bucăţile în
poala-şi strângea!
Iartă-mă că
nu te-am urât,
Când viaţa
mi-ai luat zălog,
Fără să mă
opun vreodată,
Comportându-mă
ca un gog!
Iartă-mă că
te-am iubit
Mai presus
decât mine,
Acceptând să-ţi
fiu scut
Între lume şi
tine!
Iartă-mă că
am plecat, când
Sufletul imi
era în agonie,
De mult prea
multă vreme,
Pentru a-ţi
mai putea fi soţie.
Rita Drumeş
Constanţa - 12 mai
2013
0 comentarii
Scrie un comentariu!