Iartă-mă!



Iartă-mă!
by Rita Drumeş


Iartă-mă că am zâmbit,
Când palma ta mă lovea!
Era doar un rictus amar,
Care-mi masca durerea.

Iartă-mă dacă nu am râs,
Când sufletul în mine plângea
Şi inima rănită, în genunchi,
Bucăţile în poala-şi strângea!

Iartă-mă că nu te-am urât,
Când viaţa mi-ai luat zălog,       
Fără să mă opun vreodată,
Comportându-mă ca un gog!

Iartă-mă că te-am iubit
Mai presus decât mine,
Acceptând să-ţi fiu scut
Între lume şi tine!

Iartă-mă că am plecat, când
Sufletul imi era în agonie,
De mult prea multă vreme,
Pentru a-ţi mai putea fi soţie.

Rita Drumeş
Constanţa - 12 mai 2013



CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

AdNow

loading...

Pin