Când o ușă se închide, e bine să ai o cheie de rezervă - NonConformista
HELLO

Când o ușă se închide, e bine să ai o cheie de rezervă

Ușile sunt puncte de trecere din lumea de afară în cea a unei locuințe primitoare sau poate nu; dintr-o cameră în cealaltă… Mai sunt ușile mobilierului, acele uși care ascund în spatele lor părți din care am putea construi o lume, părți care ne pot oferi imagini despre cum se îmbracă stăpânii casei, ce alimente sau băuturi consumă, ce medicamente le sunt prescrise, ce lenjerii folosesc pentru patul în care-și odihnesc trupul și mintea, după o zi lungă sau poate prea scurtă. Desigur, pentru fiecare ziua are dimensiune proprie, chiar dacă toți recunoaștem prin consens că durata ei are 24 de ore. 

      Revenind la uși, mai sunt cele figurative, cele la care ne referim atunci când spunem că dacă o ușă s-a închis cu siguranță ți se va deschide alta. De aceea nu este indicat să privești prea mult spre ușa închisă, căci riști să nu observi când ți se deschide alta. Eu cred că dacă o ușă s-a închis, este bine să ai mereu la îndemână o cheie de rezervă, căci nu știi când poți avea nevoie să o redeschizi. 


Cum vine asta? Păi, consider că este bine să poți lăsa loc de bună ziua. Sunt situații în care ne certăm rău cu cineva și ieșim trântind ușa în urma noastră, crezând că dacă ne va despărți o ușă sau nu mai avem contact vizual cu persoana respectivă nu mai putem fi afectați. Problema este că putem închide câte uși vrem noi, putem așeza și construi ziduri între noi și persoana care ne-a supărat, dar dacă cea din mintea noastră este mereu deschisă de un gând, o aromă, o melodie, adierea vântului, care în treacăt ne poate da impresia unui dejà-vu, ce ne amintește de persoana respectivă, totul este în van. 

      Și apoi, mi se pare că renunțăm mult prea ușor. Ne-am obișnuit să închidem mult prea repede uși în nas sau în spatele nostru, asigurându-ne că am făcut alegerea corectă, fără să regretăm măcar o clipă că am renunțat mult prea ușor. Fără să ne întrebăm cum ar fi fost dacă am fi ales să luptăm pentru punctul nostru de vedere. Cum ar fi fost dacă ne-am fi așezat pentru o clipă în locul celuilalt, pentru a putea privi prin ochii săi. Cum ar fi să renunțăm la certitudinea că ni se va deschide o altă ușă.  Nu contest posibilitatea să ni se deschidă o altă ușă, nici că este posibil să ne fie mai bine. 

      Ceea ce vreau să evidențiez este că renunțăm mult prea repede, din cauza superficialității care ne-a cam prins în mrejele ei, și nu am învățat că este bine ca atunci când închidem o ușă să ne asigurăm că avem o cheie de rezervă asupra noastră pentru că nu se știe când viața ne va aduce în fața acelei uși, fiind nevoiți nu doar să ne călcăm pe suflet pentru a trece dincolo de ea, ci să o și deschidem cu cheia potrivită. Când închidem o ușă sau o ușă ne este închisă, să nu renunțăm atât de ușor. Să încercăm să ne susținem punctul de vedere. Să luptăm pentru ce vrem să obținem. Să ne luăm măsuri de precauție pentru viitor. Căci este posibil ca atunci când o ușă se închide să nu ți se mai deschidă alta și pe deasupra să fii nevoit să lingi acolo unde ai scuipat(are românul vorba asta inteligentă), iar sentimentul nu este inclus în categoria celor reconfortante. 

      Așadar, să încercăm să nu luăm prea în serios vorbele lui mai Hellen Adams Keller, care spunea că atunci când o ușă se închide, o alta se deschide. Dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă, că nu o mai vedem pe cea care s-a deschis!” Depinde foarte mult contextul în care se folosesc anumite expresii. Realitatea ne dovedește că lucrurile  stau de multe ori cu totul altfel.  


                                                                                                  Rita Drumeș






heloo

CONVERSATION