Scrisori către M. (II)

Bonjour, Mon Amour! Te ivit să mi te alături cu gândul într-o călătorie imaginară. Cred că știi deja că am o imaginație efervescentă. Cu mine nu te poți plictisi, poți, eventual, să te simți obosit din cauza suprasolicitării. Așadar, ești gata? Văd că deja ți-ai pregătit bagajul. Ai luat cu tine răbdarea pentru momentele în care vei simți că îți vine să dai cu mine de…? Nu, nu de pereți, ci de tine. Atunci, să purcedem la drum! Fă-te comod în scaun! Autoturismul ăsta nu este altceva decât o mașină a timpului ceva mai stilizată. În ton cu mentalitatea noastră și, evident, cu vremurile. Acesta și dorința de a fi împreună pentru un timp este tot ce ne trebuie pentru a-i da vieții un nou sens, schimbându-i ținuta monocromă, monotonă, banală cu una pastelată.


Cum am putea să facem asta? Simplu. Mi-ai spus că ai renunțat la tine (deși ești încă tânăr), la viață, și ai ales să te dedici celor doi nepoți, pe care de comun acord îi numim (în conversațiile noastre) „Magnificii”. Ei bine, astăzi nu mai ești bunicul, nici tatăl și nici soțul. Astăzi ești un bărbat liber, care alege să trăiască, fie și imaginar, câteva ore în compania femeii pe care o adoră. Hai, nu mai sta așa crispat! Totul va fi bine! De unde știu? Când un bărbat și o femeie se întâlnesc, chiar și imaginar, plecând de la un set de afinități comune, nu are ce să fie rău. Așa, prinde-mă de mână, Îngerul meu! Uite, lângă tine, în dreapta, ți-am pregătit ceașca cu ceai! Mai ții minte că în iarna trecută ne petreceam diminețile servindu-ne reciproc cu ceai, pentru tine, și cafea, pentru mine? Îmi spuneai că primul lucru pe care-l făceai dimineața era să te repezi să-ți iei laptopul în pat pentru a-ți verifica corespondența, în care găseai alături de o imagine cu o ceașcă de ceai (de fiecare dată alta), vești de la mine. Spuneai că nici ceaiul adevărat nu avea aroma celui pe care ți-l pregăteam eu. Ei bine, dragul meu, cred că este timpul să-ți mărturisesc că la fel făceam și eu. Verificam corespondența electronică și când îți găseam emailul, trăgeam adânc aer în piept (să-mi liniștesc inima, care o lua la galop înaintea mea) și abia după aceea îl deschideam. Nu-ți spun cum căutam să citesc printre rânduri, să citesc ceea ce nu-mi scriai, dar intuiam că ai fi dorit să-mi scrii. Cafeaua pe care o serveam mai târziu avea o aromă aparte doar pentru că priveam la ceașca cu cafea aburindă pe care mi-o atașasei în fișier.
O, Doamne, cum luam fiecare trandafir pe care mi-l trimiteai odată cu ea și mi-l așezam după ureche, imaginându-mi că ești acolo, cu mine, să vezi că încerc să te seduc printr-o cochetărie tipic feminină! Îți amintești că mi-ai spus cândva că geneza acestui gest (de a-mi pune flori în păr) stă în interior? Spuneai că acest gest te face să vezi în mine dorința femeii de-a fi percepută ca pură, naturală, romantică. Atunci a fost momentul în care ți-am predat, de bunăvoie, cheia inimii mele, Îngerul meu. Nu mă privi cu atât de multă duioșie, căci voi fi nevoită să opresc aici mașina timpului!
                                                                                                  – va urma –

                                                                          Rita Drumeș

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

AdNow

loading...

Pin