Mon Amour, te-am însoțit nu doar la cafea, ci și în grădină, la cules de ceapă proaspătă și usturoi verde. Îmi place cum te miști, cât ești de atent și totodată delicat, atunci când te ocupi de treburi cu caracter gospodăresc, dar care, în sine, au menirea de a face viața mai frumoasă celor dragi, de a marca trecerea unei zile într-un mod aparte, special.

Recunosc că nu mi te imaginam făcând prăjituri, dar având în vedere că este un alt fel de artă, o altă posibilitate de a te exprima pe tine, creatorul, artistul, pot acum să fac și asta, să mi te imaginez cu un şorț în față, așezând cu migală cele trebuincioase pentru desăvârșirea unei (capod)opere dulci. Faptul că-ți aștepți familia cu pâine proaspătă, făcută de tine, și cu salată de vinete, în timp ce pregătești cuibul iepurașului pentru cadourile lui L. și P., aerisind totodată casa fiicei tale, îmi întărește încă o dată convingerea că ești un om special și îmi aduce în suflet o adiere caldă, liniștitoare, făcându-mă să mă simt fericită că te-am cunoscut, chiar și atât, fără să te fi întâlnit vreodată în realitate.

Poate că așa este mai bine, rămân cu imagini pe care realitatea nu mi le poate infirma. Dar este posibil să fie și rău, căci există posibilitatea ca realitatea nu doar să îmi confirme imaginile pe care sufletul meu le păstrează (ca pe o comoară de preț), ci să pierd imagini care m-ar putea împlini sufletește cu mult mai mult. Dar… în viață nu putem să le avem pe toate și nici nu putem deține permanent controlul asupra unor situații. Face parte din regulile nescrise ale vieții.

George Goodwin Kilburne ( 1839-1924)

Și pentru că am ajuns aici, spune-mi ce anume din ce ți-a povestit prietenul tău te-a făcut să-l percepi ca pe o „fiară încolțită”? Intuiesc că vă apropiați ca vârstă și aveți palete asemănătoare de trăiri. Firește că este posibil să și greșesc. Te întreb despre prietenul tău, având în vedere posibilitatea de a-l ajuta, dacă l-aș înțelege. Desigur că nu este musai să comunic cu el direct, ci prin intermediul tău. Aflând de la tine ce anume îl nemulțumește, ți-aș putea sugera cum să-l îndrumi pentru a ieși din pasa proastă în care se pare că a intrat. Este posibil ca el să nu aibă cu cine comunica, așa cum comunicăm noi doi, și să se simtă mai rău și din această cauză. Noi doi suntem favorizați, din acest punct de vedere. Chiar mă simt norocoasă că te pot avea ca prieten, că pot împărtăși cu tine trăiri pe care îmi este greu să le fac cunoscute altor persoane. În fine, tu vei decide ce și cum, în ceea ce-l privește pe prietenul tău.

Despre modul în care alegi să-ți așezi pe pânză cele mai profunde emoții, nu am idee de ce, dar mereu mi te-am imaginat așa cum spui, fără să ieși în natură pentru a picta. Mi te-am imaginat stând în propriul tău ambient, pictând când cu frenezie, când liniștit. În funcție de ceea ce simțeai în acel moment sau ce te marcase într-un anume fel.

Cât despre faptul că tu, la fel precum Gauguin, pictezi nu după natură, ci după închipuirea ta dementă, am să îți amintesc ce spunea Salvador Dali: „Singura diferență dintre mine și un nebun este că eu nu sunt nebun.”

Spor la treabă și, nu în ultimul rând, Sărbători cu pace și împlinire sufletească!

Cu prețuire, R.

Fragment din „Scrisori către M”

                                                                          Rita Drumeș