V-ați gândit vreodată cât
de puține necesități are un bărbat pentru a se simți împlinit? Un brandy sau o bere, o partidă de tenis sau biliard, un meci de fotbal la
televizor sau la propriu cu băieții, o mâncare bună. Un pantalon lejer, un
tricou... Nu-și face niciodată complexe că are un abdomen prea proieminent,
poate mânca câte felii de tort sau pizza vrea... În cazul în care râgâie după o
masă copioasă, gazda se simte fericită. Râgâitul fiind perceput ca un semn de
saturație, iar saturația intervine pe fondul unei ingurgitări făcută cu
plăcere.
Cu alte cuvinte, nu ar fi mâncat, dacă nu i-ar fi plăcut ce i s-a gătit. Acum că poate să își lase barba în voia sorții, că, deh, așa e moda, chiar trebuie să se simtă cu totul împlinit. Iar dacă mai există pe alocuri și bărbați ai căror podoabă capilară s-a rărit, nu-i bai. Acum și aceștia pot răsufla ușurați, în cazul în care acest procedeu s-ar fi desfășurat cu oarece greutate. Acum chelia este la modă precum genele false la femei. Și pentru că am făcut această comparație. V-ați gândit vreodată de ce o femeie are mereu motive de nemulțumire? Unul arhicunoscut este cel cu dulapul. Țipă săracul de câte rochii, deux-pieces-uri stau în el, lipite ca sardelele într-o conservă, iar ea, femeia, spune cu nonșalantă candoare că nu mai are nimic cu ce să se îmbrace.
Cu alte cuvinte, nu ar fi mâncat, dacă nu i-ar fi plăcut ce i s-a gătit. Acum că poate să își lase barba în voia sorții, că, deh, așa e moda, chiar trebuie să se simtă cu totul împlinit. Iar dacă mai există pe alocuri și bărbați ai căror podoabă capilară s-a rărit, nu-i bai. Acum și aceștia pot răsufla ușurați, în cazul în care acest procedeu s-ar fi desfășurat cu oarece greutate. Acum chelia este la modă precum genele false la femei. Și pentru că am făcut această comparație. V-ați gândit vreodată de ce o femeie are mereu motive de nemulțumire? Unul arhicunoscut este cel cu dulapul. Țipă săracul de câte rochii, deux-pieces-uri stau în el, lipite ca sardelele într-o conservă, iar ea, femeia, spune cu nonșalantă candoare că nu mai are nimic cu ce să se îmbrace.
Dacă
intrăm în baia comună, vom vedea că el are un after-shave, care acum este doar
de decor, un aparat de ras, intrând tot la capitolul obiect de decor, un
parfum, periuța de dinți și poate încă câteva mici chițibușuri. În partea ei lucrurile
stau cu totul altfel. Rujuri de diferite nuanțe; fond de ten; pudre de diferite
texturi și nuanțe; rimeluri pentru gene lungi; pentru gene curbate, având și
acestea nuanțe diferite. Creioane dermatograf, firește că și aici sunt pe
culori. Tușuri într-o paletă coloristică vastă. Creion contur pentru buze; ojă;
acetonă; demachiant; cremă de față pentru zi; cremă de față pentru noapte;
cremă contur ochi; șampoane; măști de păr și măști pentru ten. Recipiente cu
forme diferite în care se lăfăie parfumuri dintre cele mai diverse... Nu, nu
cred că vreau să mai continui cu uscătorul de păr, ondulator pentru păr, placă
pentru păr, trusă pentru manichiură... Spun să mă opresc cât încă par rezonabilă.
Am spus cumva rezonabilă, am vrut să spun cu bun simț. Firește că tot arsenalul
ăsta pentru înfrumusețare nu-i este suficient, dacă cumva apar oferte la
rujuri, rimeluri, șampoane, creme, geluri...
Ei bine, cu toate acestea,
femeia nu este niciodată mulțumită de cum arată. Mereu se va lamenta că nu are
cu ce se îmbrăca sau mai are doar o picătură de parfum din parfumul preferat. Cu
alte cuvinte niciodată nu se simte împlinită. De ce? De unde vine această
frustrare permanentă? Din cutume transmise din generație în generație, de
generații întregi. Da, pentru că de mici suntem învățate că bărbatului i se
iartă totul, însă femeii i se pun în plus greșeli, chiar dacă a comis doar una.
Această frustrare permanentă a femeii vine din dorința de a fi plăcută, iubită,
din teama de a nu fi părăsită. Bărbatul știe că oricum ar arăta va exista
întotdeauna un suflet de femeie gata să-l strângă la piept.
În
romanul scris de Orhan Pamuk, “Muzeul Inocenței”, acesta scrie: “Mai întâi am
contemplat podoabele fără însemnătate, loțiunile și obiectele de toaletă de pe
masă. Le-am luat și le-am privit. Am sucit și răsucit în mână ceasul
miniatural. M-am uitat apoi în șifonier. Toate acele rânduri de haine, acele
podoabe... Lucrurile de felul acesta, care întregesc o femeie, mi-au sugerat un
teribil sentiment de singurătate, de compasiune, dar și sentimentul, dorința de
a-i aparține.“
Oare
de ce femeia nu poate fi precum bărbatul? De ce se teme de a nu fi părăsită, de
ce trezește de multe ori compasiune în loc de dragoste? Căci orice bărbat cât
de insensibil ar fi tot simte o undă de compasiune, când vede cât își dă
silința femeia de lângă el să-i placă. De ce doar femeia trebuie să fie cea
neîmplinită?
Rita Drumeș
