Fără o femeie, un bărbat este un mort în viață! - NonConformista

Fără o femeie, un bărbat este un mort în viață!

  Sâmbătă, pe la prânz, mă aflam în sala de așteptare pentru un control de rutină la cardiolog. Și cum așteptam eu, așa, să-mi vină rândul, la un moment dat și-au făcut apariția un El și o Ea. Ea să tot fi avut 55 de ani, iar el vreo 60. Văzând că numeric femeile depășeau numărul bărbaților care așteptau, el a exclamat pe un ton amuzat: „Ce de femei! Asta pentru că femeile sunt mai inimoase decât bărbații.” Ea nu a spus nimic, doar l-a împins discret către un scaun liber, apoi s-a îndreptat spre asistentă pentru a-i spune ceva în șoaptă. După o vreme, s-a așezat și ea pe un scaun ce se eliberase lângă el. În timp ce-și alunga cu degetul arătător un fir de praf imaginar de pe blugii ce se mulau pe trupul ei încă grațios, i-a spus plictisită că înainte medicii erau cei care-și așteptau pacienții. Cu alte cuvinte, înainte nu erau așa de mulți bolnavi.


Un timp au continuat să vorbească cu detașare despre una, despre alta, de parcă  ieșiseră la o cafea în oraș și nu voiau să lase tăcerea să se aștearnă între ei. Conversația le-a fost totuși întreruptă de apariția unui medic ginecolog care venise să lase un buchet de flori pentru doctorița la ușa căreia așteptam cu toții. Este posibil ca ea să-l fi cunoscut mai de mult, căci se pare că starea deplorabilă în care ajunsese acesta a reușit să-i alunge plictisul, făcând-o să spună: „Tu știi cine este ăsta? Este doctorul S. A fost unul dintre cei mai frumoși bărbați pe care i-a avut orașul ăsta! Și uită-te și tu în ce hal arată, gras, chel, cu hainele alandala pe el! Toate astea i se trag de la pierderea neveste-si. De când a murit, el nu și-a mai putut reveni.“ S-a oprit pentru o clipă, parcă ar fi vrut să tragă o gură de aer proaspăt în piept, apoi a continuat oftând: „Ce înseamnă și o femeie în viața bărbatului! Fără o femeie, un bărbat este un mort în viață!“ El a privit-o dintr-o parte, ca și cum atunci ar fi privit-o pentru prima dată, și i-a răspuns: „Tu ce faci acum? Faci educație cu mine?“
Nu m-am putut abține și am zâmbit. Mi-a remarcat zâmbetul și, rușinat, mi-a zâmbit și el. Iar ea m-a privit ca și cum abia atunci realizase că nu sunt obiect de decor. Situația mi s-a părut absolut delicioasă. M-a amuzat să văd că, deși el era pacientul, nu accepta să primească decontul unor polițe mai vechi pe care ea voia să i le plătească. Cine poate spune că viața nu are farmecul ei după ce treci de 50 de ani?

                                                                          Rita Drumeș


Sigur O Sa Iti Placa

2 comentarii

  1. Pot sa spun ca ador aceste franturi din viata "prinse excelent" in aceste povestioare. Uneori vad si eu dar si altii asemenea secvente, in drumurile noastre prin viata, le stocam in memorie dar nu reusim sa le radam atat de bine, ca si cum am viziona "un clip !" Felicitari.

    RăspundețiȘtergere

Scrie un comentariu!





script

non