Ce ascunde bărbia dublă? - NonConformista

Ce ascunde bărbia dublă?



Bărbia dublă nu este cauzată doar de excesul ponderal

Mulți dintre noi suntem tentați să credem că excesul ponderal sau obezitatea este singura cauză care generează gușa sau bărbia inestetică.
Ei bine, situația este ceva mai complicată. Pe lângă cauze ereditare sau vârsta înaintată, sedentarismul, statul cu capul plecat prea mult în fața calculatorului, bărbia dublă poate să apară și ca urmare a unei glade tiroide leneșe.
Boala generată de aceasta numindu-se hipotiroidie.

Alte cauze ale unei bărbii duble pot fi boala Cushing, bolile renale sau inflamția la nivelul sinusurilor.




Vestea bună este că poți face câte ceva pentru a remedia din aspectul inestetic cauzat de bărbia dublă. 

Iată ce poți face:

 • În primul rând mergi la medic pentru a trata cauza, deoarece astfel vei trata și efectul.

 • Un alt lucru pe care îl mai poți face este efectuarea regulată a unor exerciții pentru întărirea musculaturii feței și gâtului. Poate să ți se pară amuzant, dar chiar și mestecatul unei tablete de gumă poate să te ajute. Așadar, mestecă gumă cât de mult poți. 

 • Folosește creme hidratante, deoarece nu doar tenul are nevoie de hidratare, ci și gâtul și nu în ultimul rând decolteul. 

• Și, da, încearcă să slăbești dacă ai ceva kilograme în plus față de greutatea optimă pe care trebuie să o ai. 

  Dacă toate aceste recomandări nu te vor ajuta, atunci poți apela la un medic estetician sau la un salon de remodelare corporală pentru tratamente care nu necesită bisturiu și sunt minim invazive. 

 Un medic estetician îți poate injecta soluții speciale care să dizolve depozitele de grăsime acumulate sub bărbie. O esteticiană te poate ajuta cu proceduri de criolipoliză; mezoterapie sau lipoliza cu laser. Ultima fiind echivalentul unei liposucții, doar că este o liposucție virtuală. 

Sigur O Sa Iti Placa

0 comentarii

Scrie un comentariu!





script

non